Atributele medicului

Cineva punea problema, într-un comentariu anterior, de a recunoaşte un medic bun, pentru a nu ajunge în situaţia de a consulta mai mulţi medici şi fiecare să aibă opinii diferite asupra diagnosticului şi / sau a tratamentului.
Tradiţia ayurvedică ne prezintă şi calităţile pe care trebuie sa le îndeplinească un medic veritabil:

दक्षस् तीर्थात्तशास्त्रार्थो दृष्टकर्मा शुचिर् भिषक्।
dakṣas tīrthāttaśāstrārtho dṛṣṭakarmā śucir bhiṣak

Medicul trebuie să fie eficient (să acţioneze rapid şi cu eficacitate), să fi învăţat ştiinţa (cu tot ceea ce implică aceasta) de la un învăţător, să aibă experienţă practică (să fi experimentat terapiile) şi să fie pur ((la minte, vorbă şi corp).

Cum poate un pacient să evalueze aceste aspecte, mai ales că astăzi criteriile de evaluare şi alegere ale unui medic (de către un pacient) conduc de multe ori la situaţii în care pacientul este nevoit să consulte şi alţi medici?
Am sesizat de multe ori pacienţi care înclină să aleagă medicul în funcţie de criterii academice, de genul titlurilor sale academice şi ştiinţifice, după numărul cursurilor şi a conferinţelor la care a participat, după numărul articolelor şi cărţilor publicate sau după prezenţa sa pe internet. Dar oare toate acestea nu cumva arată faptul că acest tip de medic este deţinătorul unei cunoaşteri (cel mult) academice şi deficitar la cunoaşterea practică … ţinând cont că pentru a face acele lucruri este nevoit să aloce mai puţin timp pacienţilor?
Oare cum ar fi bine pentru un pacient să se orienteze în alegerea medicului, ţinând cont atât de acele prescripţii ayurvedice, cât şi de condiţiile societăţii actuale?

Atributele pacientului

În textele ayurvedice se afirmă că în succesul (sau insuccesul) unui tratament sunt implicaţi patru factori majori: medicul, agentul terapeutic, asistentul (sau însoţitorul pacientului) şi pacientul.
În destule situaţii, în practică, însoţitorul pacientului este chiar pacientul, mai ales dacă acesta este singur! În alte situaţii familia sau anturajul reprezintă această componentă ... de multe ori în sens negativ, de ne-susţinere, ne-suport pentru pacient.
Textele afirmă că pacientul trebuie să fie prosper (să fie înzestrat cu cele necesare pentru tratament), să fie ascultător faţă de medic, să aibă o memorie bună şi să aibă voinţă (pentru a urma tratamentele!).
आढ्यो रोगी भिषग्वश्यो ज्ञापकः सत्त्ववान् अपि॥२९॥
āḍhyo rogī bhiṣagvaśyo jñāpakaḥ sattvavān api 29

În altă parte se menţionează că medicul nu ar trebui să trateze un pacient împotriva căruia are resentimente, care se urăşte pe sine, care nu este înzestrat cu cele necesare pentru tratament, care acordă mai multă atenţie altor activităţi decât tratamentului, pe cel neascultător (faţă de medic), pe cel a cărui viaţă se apropie de final, pe cel cu minte diabolică, pe cel plin de mânie sau teamă, pe cel nerecunoscător sau care se crede el însuşi terapeut cu drept de a decide asupra medicamentelor, terapiei, regimului de viaţă, etc.
त्यजेदार्तं भिषग्भूपैर् द्विष्टं तेषां द्विषं द्विषं।
हीनोपकरणं व्यग्रमविधेयं गतायुषम्॥३४॥
चण्डं शिकातुरं भीरुं कृतघ्नं वैद्यमानिनम्।
tyajedārtaṁ bhiṣagbhūpair dviṣṭaṁ teṣāṁ dviṣaṁ dviṣaṁ
hīnopakaraṇaṁ vyagramavidheyaṁ gatāyuṣam 34
caṇḍaṁ śikāturaṁ bhīruṁ kṛtaghnaṁ vaidyamāninam

Am subliniat acele pasaje deoarece astăzi întâlnim din ce în ce mai mulţi pacienţi care prezintă aceste probleme. De multe ori pacienţii îşi risipesc energia într-un fals studiu despre condiţia lor, citind sau căutând pe internet tot felul de articole, etc., dar fără a face ceva efectiv, sau fără a avea consecvenţa de a urma un tratament anume pe motivul că nu-l înţeleg!
Am adus aceste lucruri în discuţie deoarece este dificil de a respinge pacienţii, mai ales în situaţia când ei se agaţă de terapeut ca ultima instanţă, ca un punct de sprijin pe care vor să-l păstreze acolo pentru orice eventualitate!
Oare cum e bine de a proceda în astfel de situaţii?